Muzeul hartilor vechi


Muzeul Hartilor din Bucuresti este pe primul loc in Europa si pe locul 4 in lume ca numar de exponate. El a fost deschis de curand, in anul 2003, si majoritatea hartilor au fost donate de un colectionar.

Pe cele 3 nivele, 2 etaje (plus parter) sunt expuse 600 de harti (din vreo 900), pentru ca numai atatea au avut loc.

Muzeul se mai numeste si al cartilor vechi, insa tot din cauza lipsei de spatiu, carti nu au fost expuse deloc. Nu trebuie sa va asteptati, avand in vedere natura exponatelor sale, ca muzeul sa fie inghesuit in vreo cladire stramta si intunecoasa. 



Este unul din cele mai frumoase muzee din Bucuresti, in care s-au investit fara zgarcenie fonduri serioase.

Parterul are 3 saloane mari si inalte, intr-unul din ele aflandu-se un imens glob geografic, cadou al lui Francois Mitterand.

Spiritul de aventura e ilustrat prin machete de corabii, un ochean, un sextant, busturi de exploratori, navigatori si cartografi celebri. Vitraliile au fost facute la comanda, ca si picturile murale, iar tavanele sunt impodobite cu picturi inspirate din atlase geografice vechi, care impletesc mitologia cu realitatea.



Hartile sunt structurate pe zonele geografice pe care le reprezinta (harti cu Imperiul Otoman, cu Marea Mediterana, cu parti din Europa, cu zone din Romania). Cea mai veche harta este din 1525, iar cele mai recente sunt din anii '30, reprezentand

Romania Mare.

Hartile au dimensiuni care pornesc de la mini-harti de buzunar si mergand pana la harti de razboi imense pe care aproape poti sa vezi corturile trupelor. Exponatele -chiar si cele mai vechi- sunt intr-un stadiu excelent. Culorile sunt vii, iar desenele clare.

Muzeul poate fi vizitat de miercuri pana duminica intre orele 10 si 16, iar taxa de intrare este de numai un leu. Incercati!


Pictures from “Metropotam”.